Concurs on-line organizat de catre Ambasada Romaniei la Madrid cu ocazia Zilei Culturii Nationale (15 ianuarie)

Ambasada României la Madrid are plăcerea de a anunța organizarea, cu ocazia sărbătoririi, la 15 ianuarie, a Zilei Culturii Naționale (zi ce coincide cu data nașterii poetului național, Mihai Eminescu), unui concurs online ce se va derula pe pagina de Facebook a Ambasadei https://www.facebook.com/ambasada.madrid

Astfel, în perioada 15-23 ianuarie 2015, va fi postată în fiecare zi a săptămânii (de luni până vineri), la ora 20.00 (ora Spaniei continentale) o întrebare referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu. Participanții la concurs vor trebui să posteze propriul răspuns în rubrica de comentarii a întrebării, răspunsul corect urmând a fi comunicat a doua zi, la aceeași oră. Concursul se adresează tuturor vorbitorilor de limbă română, indiferent de vârstă. Jurizarea va ține cont atât de corectitudinea răspunsului, cât și de rapiditatea cu care se va răspunde la întrebare, departajarea făcându-se în funcție de aceste criterii. La finalul concursului vor fi anunțați 7 câștigători, care vor primi premii constând în cărți în limba română. Pentru a putea fi premiați, participanții sunt rugați să fie pregătiți să ofere informații precum : nume, adresă, telefon, e-mail și vârstă. Premiile vor fi acordate în luna februarie a.c. Concursul se desfășoară cu sprijinul ICR Madrid http://www.icr.ro/madrid/, al Institutului Limbii Române www.ilr.ro și al lui Ricardo Alcantarilla Martinez, licențiat în Filologie Romanică, doctorand și pasionat de opera eminesciană.

din : http://madrid.mae.ro/local-news/1356

 

Un răspuns

  1. Stana Georgescu-Apostu | Răspunde

    Succes, prieteni !

Lasă un răspuns către Stana Georgescu-Apostu Anulează răspunsul